Despre simplitate...

                De multe ori când mă gândesc la copilărie, îmi vin în minte serile prelungi de iulie pe care le petreceam la țară, alături de bunica, pe prispa casei, ascultând în tăcere dialogul neîntrerupt al naturii, într-o vreme când timpul nu învățase se se comprime încă, iar eu la rândul meu, nu învățasem că lumea nu se poate supune voinței mele absolute. Încă eram în perioada aceea a copilăriei în care credeam că e de ajuns să îmi doresc ceva din adâncul ființei, iar acel lucru se va îndeplini prin forța voinței mele, iar orice neconcordanță între realitate și credința mea nestrămutată, o puneam pe baza incapacității mele de concentrare profundă. Am făcut exercițiul acesta de zeci de ori în tăcere, cu răbdare și încredere neclintită în forța mea interioară, în propria mea omnipotență și încurajată în mod permanent de ocazionalele victorii pe care le obțineam, într-o vreme în care nimeni nu-mi explicase se înseamnă ”coincidența”. 

             Încet-încet orice copil învață că în viață nu poți obține ceea ce îți dorești doar prin puterea voinței și până la urmă trebuie să te împaci cu limitele tale pentru a trăi în armonie cu ceilalți și cu tine însuți.

Rochie vintage din colecția personală

            Și totuși privind în urmă, acolo, pe prispa casei bătrânești, într-un sat de munte din Oltenia, am învățat lecția răbdării, am învățat să prețuiesc tăcerea, să aștept și să cred, lecții atât de valoroase pentru viața mea de adult. 

Dar oare într-o lume cu o scară de valori răsturnată, mai putem vorbi despre lucruri atât de simple...?! 

                        Postarea aceasta este un manifest pentru reîntoarcerea la simplitate...! 

VintageLook