Resist 10% Niacinamide Booster de la
Paulas Choice reprezintă în momentul de față produsul cel mai interesant
din rutina mea de îngrijire a tenului, iar acest articol știu că e cel mai
așteptat review de către persoanele care cunosc faptul că am inclus un astfel
de produs în schemă. Îmi doresc de vreo doi ani să testez un produs cu
niacinamide, iar așteptările privind efectele sale au fost pe măsură. Tocmai de
aceea testarea a durat mai bine de 3 luni, perioadă de timp necesară să-mi dau
seama cu exactitate de ceea ce poate face acest produs pentru pielea mea.
Niacinamide reprezintă o formă a vitaminei B3 și este folosită ca principiu activ în produse cosmetice în următoarele scopuri:
- reducerea aspectului porilor dilatați,
- îmbunătățirea texturii pielii,
- combaterea ridurilor și a semnelor de îmbătrânire a tenului,
- estomparea petelor post acnee.
Dacă punctul 4 nu reprezintă unul dintre principalele mele obiective în
ceea ce privește îmbunătățirea calității și a aspectului pielii (pentru că
rareori mă mai confrunt cu pustule), primele 3 direcții trebuiesc bifate
neapărat de către schema de îngrijire pe care mi-am compus-o, iar de la Resist
10% Niacinamide Booster mi-am dorit cel mai mult să rezolve aspectul porilor
dilatați de pe obraji și nas. Posed și alte produse care mă pot ajuta pe partea
de textură și riduri, motiv pentru care nu am avut așteptări majore din acest
punct de vedere și nici nu am urmărit cu maximă atenție transformările ce țin
de acest aspect. Asta ca să fie clar de la început. Aveam așadar neapărată nevoie
în rutină de un produs care să mă ajute cu porii dilatați.
Trebuie să menționez că de foarte mulți ani (cu o pauză de 9 luni) am avut
inclus în rutină cu exfoliant chimic de tip BHA, mai exact 2% BHA gel Paulas
Choice. Viața după BHA s-a schimbat radical!!! Cu un efort minim de memorie îmi
amintesc cum arătau porii mei înainte să cunosc că există pe piața aceste
produse minunate cu acid salicilic. Pori dilatați, exces de sebum în zona T, puncte
negre, extracții la fiecare final de săptămână, fond de ten care oxida pe
acești pori veșnic plini de sebum, evidențiindu-i și mai tare – cam acestea
erau mini tragediile mele legate de aspectul tenului. După câteva luni de
folosire a exfoliantului situația s-a îmbunătățit dramatic, iar pe termen lung,
prin folosire frecventă, s-a menținut la un nivel acceptabil pentru un ten mixt
cu pori dilatați. Totuși simțeam că se poate și mai bine.
Când am introdus Niacinamide Booster în rutină foloseam deja de câteva luni
un exfoliant BHA de 4%, o concentrație, așadar, mai mare decât de obicei. Nu am
văzut schimbări pozitive majore pe parcursul folosirii față de variantele de 2%
folosite anterior, de fapt îmi dau seama că este totuși prea puternic pentru
nevoile tenului meu, motiv pentru care i-am limitat folosirea în prezent.
Menționez acest lucru pentru că ambele produse acționează în același sens și le
consider complementare în procesul de diminuare a aspectului porilor.
În sfârșit, am început să aplic niacinamide pe zona T în formă pură,
nediluat, la început mai rar, dar apoi am urcat treptat la 3-4 aplicări pe
săptămână seara, iar dimineața aproape în fiecare zi. Timp de vreo lună și ceva
nu am văzut nicio modificare în ceea ce privește aspectul porilor și m-am decis
să extind aplicarea pe întreaga față pentru a beneficia măcar de celelalte
direcții de folosire – textura și relieful pielii, fermitate și antirid.
Eh, încet-încet, mi-am dat seama însă că acei pori care necesitau extracție
la intervale regulate de timp, au început să se umple mai greu, iar eu folosesc
ustensila de extracție tot mai rar. Am reconsiderat toată treaba și am început
din nou să folosesc produsul doar pe zona T, iar mai apoi, doar pe obraji și
nas, acolo unde situația e mai serioasă. Nu de alta, dar îmi pare un produs
prea prețios pentru a-l risipi pe zone care nu necesită așa mare atenție.
Folosit regulat, pe lângă efectele descrise mai sus, am observat o
diminuare a celor mai largi pori pe care îi aveam, care în prezent au ajuns la
aceeași dimensiune ca restul. Acela a fost momentul care m-a convins că pentru
mine produsul funcționează. Deși pare un proces laborios, cred că pe termen
lung e posibil să văd rezultate mult mai evidente. Deocamdată nu observ o
diminuare majoră și evidentă a întregii zone cu pori dilatați, ci doar parțial,
și nici nu am scăpat de șervețelele matifiante de-a lungul zilei, dar faptul că
porii sunt mult mai curați și nu mai trebuie să folosesc ustensila de extracție
decât foarte rar, reprezintă clar un mare pas înainte.
Am observat că efectele se păstrează dacă aplicarea se face cu consecvență,
când am redus frecvența aplicării situația a revenit la normal, așadar cu răbdare și o rutină riguroasă sunt sigură că pot
obține rezultate și mai bune.
În prezent, pentru că am o rutină destul de flexibilă, încerc să-l aplic
cât mai des posibil, atât dimineața cât și seara, nu îl combin cu nimic, pun o
picătură mică pe fiecare obraz și de acolo îl distribui și pe nas și pe marginea
infraorbitală, pentru ridurile de sub ochi, că tot sunt în zonă, dar nu urc mai
sus.
Dacă dezideratul vostru îl reprezintă diminuarea porilor, eu personal
recomand folosirea Resist 10% Niacinamide Booster împreună cu un exfoliant
chimic cu acid salicilic. Cel din urmă curăță porii în profunzime, îi deblochează,
astfel încât niacinamide pătrunde și lucrează în interiorul acestora. De asemenea,
tot ca produs complementar aș adăuga pe listă și acest produs cu acid azelaic,
un tratament absolut minunat, despre care am vorbit aici și care a făcut minuni
pentru tenul meu. Evident intenționez să-l reintroduc și eu în rutină, să
întregesc echipa, însă aștept să mai consum câteva produse, pentru că deja îmi
este greu să le asociez și să le rotesc pe toate.
Aș mai dori să menționez că, deși produsul se aplică prin intermediul unei
pipete, el este prevăzut cu un restrictor de aer care se activează la prima
atașare a pipetei, astfel încât principiile active rămân în siguranță.
Textura este lichidă, ca apa, incolor, fără miros, se absoarbe perfect în piele și poate fi aplicat înainte și după orice fel de produs/textură, nu lasă niciun fel de peliculă la suprafața pielii și nici nu face scămițe în combinație cu alte texturi/produse.
Textura este lichidă, ca apa, incolor, fără miros, se absoarbe perfect în piele și poate fi aplicat înainte și după orice fel de produs/textură, nu lasă niciun fel de peliculă la suprafața pielii și nici nu face scămițe în combinație cu alte texturi/produse.
Sunt curioasă dacă ați folosit și voi acest
produs, ce impresie v-a făcut?
VintageLook
Ador produsul acesta, cred ca este descoperirea anului pentru mine cel putin
RăspundețiȘtergereooo, ma bucur sa aud, tot micsorarea porilor urmaresti si tu in special?
ȘtergereNu l-am incercat panaa acum, dar am si eu ceva de genul pe lista de dorinte. :D
RăspundețiȘtergereSper sa obtii rezultate foarte bune daca decizi sa folosesti niacinamide :)
ȘtergereNu am folosit produsul și nici niciunul din gama aceasta. Dar sună bine, poate așa reduc vizitele la salon. :)
RăspundețiȘtergereAsa ar trebui! La mine chiar functioneaza. Nu merg la salon, dar foloseam instrumentul din imagine destul de des.
Ștergeretrebuie sa-l incerc si eu :) acum inca ma joc cu retinolul si cu acidul salicilic :) si caut o crema buna pentru zona ochilor :))) ca tot vorbim de ten :D te pup Simo, urmaresc cu drag articolele tale. p.s: de la tine am auzit de Paula's Choice (o descoperire buna) .
RăspundețiȘtergereCe sa vezi? Si eu sunt la a doua aplicare a retinolului si pare ca merge, il tolerez :D Deocamdata doar o data pe saptamana si doar diluat, dar e ok si asa :P
ȘtergereMa bucur ca iti plac produsele PC. uite o crema pe care sa o aplici in jurul ochilor: https://www.paulaschoice.ro/produs/skin-recovery-super-antioxidant-concentrate-serum/?attribute_pa_tip-produs=trial-size
Foarte util. Cu acneea totusi nu am avut probleme asa mari, am in schimb destul de multe vinisoare sparte pe fata. (poate e doar in mintea mea si nu-s asa multe)
RăspundețiȘtergereOricum, as incerca sa incerc sa le estompez. Ce mi-ai recomanda?
Of, din pacate am si eu probleme similare pe aripile nasului. Nu am rezolvat cu creme si nici nu cred ca ar fi posibil, am facut cateva sedinte cu ipl, super dureroase, dar nu s-au vazut rezultate. O sa vreau sa mai incerc cu o intensitate mai mare daca voi rezista. Daca se intampla ceva pozitiv voi scrie despre, cu siguranta
ȘtergereIncep sa-mi placa din ce in ce mai mult produsele Paulas Choice. Din fericire, nu am probleme cu porii, insa odata cu vremea rece, mi se deshidrateaza pielea intr-un mare hal, iar tenul devine sensibil, asa ca trebuie sa-mi refac stocul de produse de iarna. :))
RăspundețiȘtergereMa bucur ca ai gasit produse pe care sa le iubeasca tenul tau, si eu am cateva Paulas Choice pe care le folosesc de multi ani, altele cu care nu m-am inteles... :)
ȘtergereNu am folosit acest produs, dar sunt în căutare de produs pentru pori dilatați. O sa incerc sa comand produse de la Paula/s Choice, sa vad daca ne potrivim.
RăspundețiȘtergereSper sa obtii aceleasi bune rezultate si chiar mai bine :P
ȘtergereMă bucur de un ten fără cine știe ce probleme, dar întotdeauna e bine să avem un plan de rezervă. Produsul acesta pare foarte ok și, cu vârsta, e posibil să ajung și eu la el. Review-ul e foarte bun! Mulțumim! :D
RăspundețiȘtergereCu mare drag! Sper sa nu ai nevoie de el! :P
ȘtergereEu folosesc The Ordinary niacinamide si zinc...il folosesc aproape zilnic...in prima luna jumatate chiar il aplicam zilnic, dupa acid hialuronic. Am observat ca tenul meu arata mai bine, mai neted, mai curat. Sunt sigura ca fiecare produs din rutina mea ajuta sa am acest rezultat, lucru care ma bucura.
RăspundețiȘtergereCu siguranta! Ma bucur ca ai gasit o rutina care sa te ajute in acest sens! :) Eu inca nu sunt pe deplin multumita, dar incet-incet voi ajunge si acolo :P
ȘtergereNu l am folosit, dar pare foarte interesant
RăspundețiȘtergereEste un produs complex, asa e... :)
ȘtergereSimo draga, intotdeuna am avut incredere in parerile tale si chiar eram curioasa cum ti se pare acest produs. Si eu vreau sa incerc ceva cu niacinamide, dar probabil o sa incerc o varianta ceva mai accesibila ca pret, The Ordinary parca avea ceva in gama.
RăspundețiȘtergereTe pup!
ma bucur sa aud asta. Are si TO intr-adevar, dar am citit cateva recenzii nu tocmai pozitive si parca mi-a taiat cheful de experimente :P
ȘtergereÎmi place cât de bine documentat e articolul!
RăspundețiȘtergeremultumesc! :)
ȘtergereNu am auzit de acest tip de produs, insa acum mi-a stranit curioziatea. Fiindca am aceleasi probleme cu tenul ca si tine, doar ca nu le dau prea mare importanta. Multumesc pentru sfat ;)
RăspundețiȘtergerecu mare drag! :)
ȘtergereRecunosc ca sunt usor depasita atunci cand vine vorba de AHA, BHA si asa mai departe. Vazusem si eu un produs de la Paula choice pentru albirea tenului, dar nu m-am incumetat sa-l iau inca
RăspundețiȘtergereuite un articol scurt si concis despre aha: http://www.vintagelooksimona.com/2017/08/aha-exfoliant-chimic-pentru-ce-se.html
Ștergereintentionez sa scriu cat de curand si despre bha.
Si pe mine ma tenteaza produsul, momentan folosesc de la The Ordinary Niacinamide si dupa ce am vazut diferentele, ma gandesc cum am stat atatia ani fara un astfel de produs. Si eu aveam tenul ca al tau, azi imi faceam extractie, peste doua zile deja vedeam sebum oxidat. Imi venea sa plang ca nu intelegeam ce are tenul meu si 3 medici mi-au recomandat produse cu alcool printre primele ingrediente. Am inceput sa citesc eu mai multe si asa am aflat in urma cu niste luni ca sunt de fapt filamente seboreice si de atunci mi-am schimbat complet rutina, am grija la ingrediente, folosesc acizi si multe alte ingrediente bune, care spre rusinea mea in urma cu un an nici nu stiam ca exista si vad rezultate.
RăspundețiȘtergereO, da, rezonez perfect cu ceea ce ai scris! Din pacate majoritatea medicilor dermatologi trateaza mult prea superficial problema si recomanda tratamente de-a dreptul ridicole, nu inteleg cum privesc ei problemele tenului in ansamblu. Cu siguranta exista si dermatologi ok, dar pana la ei, ajungi sa pui pe piele tot felul de tratamente pline de iritanti care iti inrautatesc problemele.
ȘtergereMa bucur ca ai reusit sa iti compui o rutina cu bune rezultate! :)
Ai dreptate, trebuie sa te tii de rutina, altfel tenul isi face de cap din nou. Eu asa observ clar daca un produs isi face treaba sau nu. Ma las o perioada, apoi il folosesc din nou, iar rezultatele devin din ce in ce mai vizibile. Interesant produs. A ajuns in atentia mea. Thank you! :*
RăspundețiȘtergereDa, o saptamana de pauza se resimte pe ten, din pacate. Sunt produse care lucreaza activ cateva zile dupa aplicare, dar daca nu ramai constanta, rezultatele nu se mentin.
ȘtergereNu am comandat de la Paula's Choice dar am auzit ca am tot felul de produse eficiente iar acesta pentru poti dilatati este unul dintre ele. Si eu am problema asta si am incercat diverse produse, cel mai eficient folosit de mine fiind de la Dr. Brandt Pores no more.
RăspundețiȘtergereAm tot vazut in online Dr Brandt dar nu am incercat nimic pana acum. Ma bucur ca ai gasit o solutie, stiu cat de dificil este. :)
ȘtergereȘi eu aș avea nevoie de el..
RăspundețiȘtergereSper sa iti fie util, daca te hotarasti sa il incerci. :)
ȘtergereN-am incercat niciun astfel de tratament si chiar as fi interesata de el. Ma confrunt cu aceasta problema si pana acum nu stiam ca exista un remediu.
RăspundețiȘtergereE un drum lung si dificil, dar cu o rutina riguroasa o sa observi imbunatatiri dramatice, si nu ma refer aici doar la niacinamide, ci si la exfolianti si alte produse complementare.
ȘtergereM-ai convins ca merita sa il cumperi. Parca l-as incerca si eu dar nu stiu daca mi se potrivește, imi e frica sa nu fie prea puternic pentru tenul meu, fiind asa de sensibil imediat ma irit.
RăspundețiȘtergereTrebuie sa incerci mai intai unul sau doua esantioane si neaparat combinat cu un ser sau o crema, sa nu aplici nediluat.
ȘtergereNu l-am incercat, insa as vrea. Primele doua poze nu se vad si nu apar nici cand le dau sa le vad doar pe ele...
RăspundețiȘtergereMultumesc, Oana, la mine se vad. Probabil le-am pus putin cam prea mari.
ȘtergereDe la Paula's Choice nu am testat nimic pana acum. Intuiesc ca sunt produse bune, pretul lor cam ridicat asta ar vrea sa transmita.
RăspundețiȘtergereSi mie imi face cu ochiul acest produs Resist. Porii dilatati sunt o problema pentru mine :-)
Da, sunt produse foarte bine formulate, lipsite de iritanti si cu multiple principii active. Sper sa iti fie util, daca te hotarasti sa il incerci, insa nu uita ca e nevoie si de un exfoliant BHA in rutina pentru rezultate evidente.
ȘtergereAm pus bookmark acestui articol si eu am nevoie neaparata de ceva pentru reducerea porilor. O sa caut produsele zilele acestea si sper sa le pot comanda cat de curand!
RăspundețiȘtergerema bucur ca am putut fi de folos. Succes! :)
ȘtergereNu am încercat acest produs ,dar din câte s-a auzit despre el ,pare a fi un produs bun .
RăspundețiȘtergere